Cum şi-au scos telefoanele banii

Primul telefon mai pricopsit a fost un LG Cookie, luat în 2009. Am dat atunci pe el vreo 500 de lei. M-a ţinut 2 ani. Al doilea l-am luat anul trecut în mai şi sunt mai mult decât mulţumit de el. Este un HTC Desire S de care sunt mai mult decât mulţumit. Am prins o ofertă anul trecut şi l-am luat cu vreo 750 de lei. Asta înseamnă că în 3 ani am investit în telefoane cam 1250 de lei. Hai 1300 de lei.

Unde vine câştigul meu ? Păi din ziare . Pentru că înainte să-mi iau primul telefon, mă plictiseam groaznic în metrou, în drum spre facultate sau spre oriunde. Aşa că-mi luam diverse ziare, pentru trecerea timpului. Am făcut o socoteală şi-am pus un preţ mediu de 1.5 lei pe zi. Bani daţi diferitelor trusturi de presă. Şi-am făcut ca la clasa a cincea: 1.5 lei x 25 zile = 37.5 lei în luna decembrie din 2009. Ştiu sigur că primul telefon l-am luat în de ziua mea. Anul 2010 l-am folosit din 1 ianuarie până pe 31 decembrie. Asta înseamnă că 1.5 lei x 365 de zile = 547.5 lei. În 2011 am avut LG-ul până în mai. Nu mai ştiu exact ziua, dar am să spun 1 mai. Deci 1.5 lei x 120 de zile = 180 de lei. Acum dacă adun, toate sumele rezultate, îmi dă 765 de lei. Asta cu primul telefon. Cu al doilea suma probabil este mai mică. Din 1 mai 2011 până azi, 4 aprilie 2012, sunt 340 de zile (dacă nu m-am încurcat la adunat zilele). Ceea ce înseamnă că 1.5 lei x 340 zile = 510 lei. Iar acum dacă adun banii de pe primul telefon şi banii de pe al doilea telefon, îmi dă 1275 de lei. bani pe care i-aş fi băgat în buzunarul trusturilor de presă.

Eu cred că este o investiţie bună, cu toate că n-am avut intenţia asta la început. Îmi doream doar un telefon mai pricopsit, care să-mi permită să ascult muzică şi să mă joc. Acum că el şi-a scos banii, asta-i cu totul altă treabă. Şi pentru că n-am de gând să-l schimb anul ăsta (sau cel puţin aşa intenţionez), se pare că voi ieşi cu nişte bani pe plus. Sigur, dacă stai să te gândeşti la 1.5 lei pe zi, nu-i o sumă. Ai putea chiar să-i găseşti pe jos dacă te chinui puţin. Dar adunaţi dau o sumă destul de ok.

Cum obţii viză pentru S.U.A.

Când eram prin clasa a 10-a, am vrut și eu viză ca să pot vizita S.U.A. Aveam vreo 16 ani pe vremea aia. Fiind minor, am luat-o pe mama de mână și împreună am mers agale spre ambasadă. Nu înainte de a plăti o taxă ce pe vremea aia era de 100 de $. Mi se pare logic, vrei viză, plătești. Doar o singură țară reprezintă tărâmul făgăduinței. Pe atunci nu știam că viza o iei FOARTE GREU. Cât am așteptat, vedeam bătrânei care ieșeau cu viza, fericiți nevoie mare. Mă și gândeam că vara următoare o voi petrece peste hotare, și nu oriunde, ci peste mări și țări. Deja mă vedeam în avion, aveam vise, eram fericit, parcă și acum mă apucă euforia când îmi aduc aminte.

Bun, ca să obții viză pentru State, îți trebuie în primul rând foarte mult noroc. Dacă vrei să pleci, trebuie să treci întâi pe la toate bisericile ce-ți ies în cale, să depui acatiste și să faci mătănii peste mătănii, și nici așa nu trebuie să-ți faci speranțe prea mari. Pe lângă noroc, trebuie să prezinți acte peste acte peste hârtii și peste alte hârtii. Multă hârţogăraie care să ateste faptul că tu ești legat de România, că ai motive să te întorci aici, că nu te duci și rămâi acolo ca să muncești la negru și să falimentezi poporul. Țin minte că mama avea un dosar plin. Acte de la casă, acte de la mașină, adeverință de student, certificat de căsătorie, carnet de șofer, buletin, certificat de naștere, chitanțe peste chitanțe, nu știu ce act prin care dovedește că are în îngrijire un bătrân (pe bunică-miu), adeverință de salariat, extras de cont ca să arate că are bani de cheltuială. Pentru mine n-au fost necesare decât o adeverință de la liceu, buletinul și certificatul ce naștere.

Ne-am așteptat rândul. Când am ajuns, în fața noastră era un nene. Am auzit discuția pe care a avut-o cu scârba din spatele geamului. Bine, nu toată discuția, ci doar ce-a fost important. Aia îl întreabă ce vrea să facă în America, el răspunde că vrea să viziteze. Ea îl întreabă câți copii are, el răspunde sec: “6 (șase)”. Ea îi răspunde într-un mare sictir: “Ne pare rău dar nu v-ați calificat pentru a obține viza. Va așteptăm peste 6 luni la un nou interviu.” Când ne-a venit rândul, eu eram fascinat de faptul că aia știe limba română la perfecție. Nici cel mai mic accent americănesc n-am auzit din gura ei. La ghișeu s-a uitat aia peste dosar, a văzut o grămadă de acte ce-ar fi trebuit să-i dea de înțeles că nu aveam nici cel mai mic gând de a rămâne acolo, apoi i-a pus mamei niște întrebări banale, de genul: “De câți ani sunteți căsătorita ?”, “In ce an sunteți studentă ?”, “Ce salariu aveți ?”, “De unde aveți bani în cont ?”  etc. etc. etc. Mie mi-a pus o singură întrebare: “Ce clasă esti ?” Bun, s-a mai uitat o dată peste hârtii și ne-a zis: “Cu părere de rău va spun că nu v-ați calificat pentru a primi viză. Dar vă așteptăm peste 6 luni la un nou interviu.” Când am auzit-o îmi venea să fut un pumn prin geam și s-o strâng de gât, oricât de bulletproof ar fi el. Ajuns acasă, mi-a dat tata două replici că să mă înveselească: “Bravo mă, te-ai dus la ăia, le-ai dat 100 de dolari ca să te întrebe ce clasă ești.” și “Să știi că atât timp cât te afli în ambasada unei țări sau in jurul ei, se cheamă că ești pe teritoriul țării respective. Când te plictisești te duci și tu la ambasadă, le dai ălora de-o bere ca să te lase și pe tine să te plimbi pe acolo și să zici că ai fost în America.”

De ce n-am obtinut viza ? Foarte simplu. Eu aveam atunci 16 ani, mama 37. Ajunși acolo, amândoi tineri și în putere, n-am fi revenit pe plaiurile mioritice; am fi rămas acolo și-am fi băgat în groapă economia statului muncind la negru. Pensionarii primeau viză foarte ușor pentru că la 70 de ani nu-ți mai arde de muncă, plus că și dacă te-ai apuca să muncești la negru, n-ai rezista prea mult. Una e să muncești de la 70 de ani și alta e să muncești de la 16 ani. Mai puțini ani în etate = mai mulți ani de muncă în față = mai mulți bani câștigați la negru = gaură mai mare la buget. Asta este principalul motiv.

Au trecut 5 ani de atunci și n-am mai fost la un alt interviu. N-am vrut să mă duc și să-și bată vreun american pula de mine, să se uite în scârbă și să-mi spună că nu-s destul de bun pentru a le vizita țara.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *