Trotineta electrică Airwheel Z3 – Informații, Sfaturi, Păreri. Recenzie Completă

Trotineta-electrică-Airwheel-Z3

Airwheel Z3 este o trotinetă electrică cu un design interesant, ce are o greutate de 11,6 kg şi suportă o greutate a pasagerului de până la 100 de kg.

Greutatea mică a trotinetei este asigurată de şasiul din magneziu, un metal ce îi conferă trotinetei în această construcţie o greutate mai mică şi o rezistenţă mai mare.

Pe langă şasiul din magneziu, trotineta e interesantă şi datorită bateriei, care e montată pe ghidon, iar pasagerul nu stă cu picioarele pe o platformă, ci pe nişte pedale care se pliază. De asemenea, trotineta este complet pliabilă, ghidonul fiind reglabil şi pe înălţime.

În poziţie normală, trotineta are o înălţime de aproape 98 de cm, o lăţime de cam 37 de cm şi o lungime de 75 de cm.

Comparând-o cu alte trotinete, Z3 are o lungime mai mică, însă având în vedere că stai cu picioarele în laterale (pe pedale), nu pe centru, lungimea mică reprezintă un avantaj în momentul în care o depozitezi.

Sistemul de pliere e destul de simplu. Trotineta îşi modifică înălţimea ghidonului pe mai multe trepte, şi in acelasi timp acesta se şi pliază. De asemenea, se pot plia şi mânerele, dar şi pedalele despre care am vorbit mai sus.

Am testat mai multe trotinete de-a lungul timpului şi îmi place faptul că Z3 are cric, el fiind foarte folositor la fiecare deplasare.

Trotineta are un motor de 350 de W situat pe roata din spate, care o propulsează cu o viteză de până la 20 de km/h. Atât acceleraţia pe clapetă, cât şi frâna pe manetă sunt situate pe ghidon, pe mânerul drept şi respectiv pe mânerul stâng.

Frâna este pe tambur, foarte eficientă chiar şi în condiţii de frânare de urgenţă. Trebuie să specific că trotineta are roţi de 8 inch în diametru.

Roata din faţă este pneumatică, iar roata din spate (cea pe care se află tracţiunea) este plină. Cu toate acestea, ajutată de o suspensie pe faţă, Z3 este suficient de confortabilă prin oraş astfel încât să nu simţi fiecare denivelare.

Deşi nu are ecran, trotineta se poate conecta cu ajutorul aplicaţiei “Airwheel” atât la telefoanele cu Android, cât şi la cele cu iOS. În această aplicaţie poţi vedea kilometrajul (de la ultima pornire), viteza, nivelul bateriei, sau poţi face alte setări precum să limitezi viteza, să schimbi parola pentru conectare sau altele.

Cum în timpul mersului e destul de greu de scos telefonul din buzunar şi de urmărit informaţiile afişate pe acesta, trotineta vine în pachet cu un suport magnetic (asemănător celor de maşină), ce se montează pe ghidon. Z3 are un singur buton, situat pe baterie, buton din care se porneşte şi se opreşte trotineta.

După cum spuneam mai sus, bateria se află pe ghidon, prinsă într-un suport special. Acest lucru oferă 2 avantaje destul de importante. După cum ştim, la majoritatea trotinetelor electrice bateria se află sub platformă, lucru care micşorează distanţa dintre trotinetă şi drum.

În acest caz, o astfel de amplasare face ca distanţa dintre drum şi platformă să fie suficent de mare pentru a putea urca/coborî şi borduri puţin mai înalte, fără a mai fi nevoie să cobori de pe trotinetă şi să o ridici peste bordură.

Un al doilea avantaj îl constituie uşurinţa cu care poţi schimba la nevoie bateria. Doar decuplezi câţiva conectori, scoţi bateria din suport şi o poţi înlocui cu una mai bună.

Ajunşi la baterie, trebuie să precizez că aceasta are o capacitate de 162.8 Wh, cu o autonomie declarată de 18 km. În condiţii normale însă, am reuşit să merg cu trotineta 13 km cu o singură încărcare. Un ciclu complet de încărcare (de la 0 la 100%) durează puţin peste 2 ore.

Trotineta Airwheel Z3 este un vehicul electric de deplasare cu un design atrăgător, care prezintă o serie de avantaje: baterie interschimbabilă, rezistenţă la apă, construcţie solidă şi uşoară, cric şi pliabilitate ridicată pentru o bună depozitare, autonomie suficientă pentru drumuri scurte în oraş, aplicaţie intuitivă.

Singurul dezavantaj pe care l-am observant în timp ce am testat trotineta este lipsa unui ecran cu indicatori pentru nivelul bateriei, însă acest lucru este compensat de suportul magnetic şi de aplicaţie.

Trotineta electrică Airwheel Z3 poate fi achiziţionată de pe site-ul Airmotion la preţul promoţional de 1600 de lei. La acest preţ, Z3 pare alegerea perfectă pentru un vehicul de deplasare prin oraş, atât pentru cei care merg la serviciu, cât şi pentru cei care vor să se bucure de o plimbare în aer liber, unde să fie invidiaţi de toţi privitorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *